Doi militari aflaţi în baza militară din Kandahar, Afganistan, au fost răniţi uşor duminică, în jurul orei 19.30, ora României, în urma unui atac cu rachetă, potrivit unui comunicat remis de Ministerul Apărării Naţionale.
Plutonierii-majori Sergiu Hulpoi şi Mihai Păduraru au fost transportaţi la Spitalul Militar din Baza Kandahar, unde au primit primele îngrijiri medicale.
Mihai Păduraru a fost externat în această dimineaţă, în timp ce Sergiu Hulpoi a rămas internat, fiind sub supraveghere medicală.
Militarii, subofiţeri de stat major, se aflau la începutul misiunii de şase luni în Afganistan.
Mara Rusu