Proiectul prin care Clujul va fi dotat cu defibrilatoare automate în mai multe zone importante a fost propus de un medic rezident și a primit cele mai multe voturi în cadrul programului de Bugetare Participativă 2018.
Defibrilatoarele sunt aparate electronice generatoare de stimuli electrici ritmici, de intensități și durate reglabile, folosite în tratamentul fibrilației atriale sau ventriculare.
Emil Boc a declarat că a făcut toate demersurile necesare și speră ca în cel mai scurt timp cetățenii să se poată bucura de aparatura care poate salva vieți.
Locațiile în care vor fi amplasate aceste aparate urmează să fie stabilite împreună cu cei de la SMURD. Ca și o primă idee, Emil Boc propune zona centrală, zona Primăriei de pe Eroilor, sau zona Sălii Polivalente. O altă zonă ar putea fi zona Gării.
“În cazul în care e nevoie, dacă cineva va face un infarct, sau are o problemă din aceasta, până când vine personalul specializat medical, să se poată interveni și să poată fi salvată viața. Cei de la SMURD vor face o companie publică de pregătire și de informare a populației, cum se utilizează, adică să știe orice cetățean al Clujului, dacă vede o asemenea situație, să știe cum să procedeze în asemenea cazuri. De asemenea, în parteneriat cu SMURD se va realiza întreținerea acestora și dotarea cu toate cele necesare. Categoric, vom implementa acest proiect anul acesta”, a declarat primarul Emil Boc.
Material realizat de Alex Barteș