Dacia Duster a fost lansată astăzi, în cadrul Salonului Auto de la Geneva.
Duster intră la categoria SUV şi va costa 10.500 euro cu TVA, versiunea cu tracţiune pe faţă şi 12.300 euro, varianta cu tracţiune 4×4. Începând de astăzi, modelul Duster poate fi comandat de la orice reprezentanţă Dacia. Cea mai scumpă versiune, cu toate dotările costă 17.600 euro cu TVA.
Primul client care va beneficia de SUV-ul Dacia Duster va fi preşedintele României, Traian Băsescu, care va intra în posesia automobilului la începutul lunii aprilie, au declarat reprezentanţii Automobile Dacia, citaţi de Mediafax.
Conform aceleaşi surse Modelul Duster va fi lansat în primăvara acestui an şi în Europa, Turcia, Africa şi Magreb (Tunisia, Algeria, Maroc, Egipt, Libia şi Mauritania), iar din iunie va fi disponibil, sub marca Renault, şi în Ucraina, Orientul Mijlociu (Iordania, Siria, Liban, Egipt) şi unele ţări din Africa.
Afla mai multe detalii despre dotările şi preţurile Dacia Duster aici
UBB Radio
sursa mediafax
foto: zf.ro