Cursurile de etică și integritate academică vor deveni obligatorii începând cu anul universitar 2018-2019, pentru studenții care se vor înscrie la un program de masterat sau doctorat, potrivit unui ordin semnat de noul ministru al Educației Naționale, Valentin Popa.
Ministrul Educației este de părere că astfel de cursuri sunt absolut necesare pentru masteranzi și doctoranzi, care trebuie să știe cum se redactează corect o lucrare științifică.
Valentin Popa a subliniat faptul că nu tolerează abaterile de la normele deontologice și etice, după ce luni, la ieșirea de la audierea din comisia de învățământ, afirma faptul că: „Vorbim mult prea mult de 0,1% din tezele de doctorat care s-au constatat a fi plagiate, mai ales în condiţiile în care nici legea după care ar trebui să îi condamnăm nu este chiar perfectă”.
– Alexandra Boierean / Sursa fotografiei: Cotidianul