Asociaţia Studenţilor Psihologi din România organizează a doua ediţie a Conferinţei Internaţionale Studenţeşti de Psihologie (CISP). Proiectul se va desfăşura în perioada 5-8 mai, la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Acest eveniment a avut 13 ediţii organizate la nivel naţional, din 1996 până în 2009.
Proiectul îi vizează pe studenţii interesaţi de domeniul Psihologiei, Psihopedagogiei speciale sau Ştiinţe ale Educaţiei. În cadrul conferinţeii se vor prezenta 7 studii de cercetare realizate de către studenţi.
Conferinţa urmăreşte facilitarea comunicării interculturale, dezvoltarea unui mediu motivaţional pentru evoluţia profesională şi crearea unei comunităţi ştiinţifice pentru studenţi.
Din programul CISP pentru 5 mai face parte o prelegere îndrumată de lect. univ. dr. Tea Ionescu şi un program social. Din 6 mai începe sesiunea de comunicări ştiinţifice între orele 09:00-13.00. Se vor ţine de asemenea două workshop-uri, subiectele abordate fiind asertivitatea, respectiv autismul . Programul social include de asemenea şi o excursie la Salina Turda.
_________
Creț Diana
O initiativa inspirata.