Comoara Ligii AC reprezintă proiectul prin care studenții aflați în organizații studențești afiliate la ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România) vin la Timișoara pentru un weekend și pleacă în căutarea comorii printr-un treasure hunt.
Anul acesta, acest proiect ajunge la ediția a XI-a și are ca număr de participanți aproximativ 100 de studenți veniți de peste tot din țară, iar distanța traseului este de 20 de km.
Pe parcursul traseului participanții nu au voie să se ajute de telefoane, nu au voie să ia anumite mijloace de transport pentru a ajunge de la un punct la altul și nici nu au voie să foloseasă gps-uri sau hărți.
Tema anului acesta este ,,Tărâmul eroilor’’. Participanții vor fi împărțiți pe mai multe echipe și vor avea ocazia să fie eroi de poveste, având fiecare o putere magică. Această temă aduce și o noutate în această ediție unde vor exista și confruntări între eroi.
Vineri, 4 mai, sunt așteptați toți participanții, urmând ca în următoarea zi de la ora 9,00 să fie făcută poza de grup, ca apoi la ora 10,00 să se dea startul în găsirea comorii.
Misiunea proiectului este să creeze relații noi, sau să le întărească pe cele deja existente, care mai apoi vor putea ajuta organizațiile să colaboreze în vederea a noi proiecte.
– Bajzat Elisa / Sursa fotografiei: pagină facebook a evenimentului