Cod galben de ninsori, vânt şi polei

Mediu Meteo

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de de ninsori, vânt şi polei pentru pentru Moldova şi zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali.

Avertizarea este valabilă de miercuri noapte, ora 2.00, până joi dimineaţă, ora 8.00.

În acest interval vor cădea precipitaţii în toată ţara, iar în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale local se vor cumula cantităţi de apa însemnate, de peste 25-30 l/mp.

În Moldova, în intervalul 01 decembrie, ora 06 -02 decembrie, ora 06 va ninge local, chiar abundent, şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vor fi afectate judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Covasna, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Sibiu.

În zonele de munte, în Transilvania şi în Subcarpaţii Sudici vor fi la început precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, apoi vor predomina ploile. Vor fi condiţii de producere a poleiului, cu precădere în centrul ţării. Pentru intervalul 01decembrie ora 09:00 – 03 decembrie ora 16:00, hidrologii au insituit cod galben în bazinele Tur, Crasna, Barcău, Crişuri, Arieş, Strei, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu şi Oltul inferior. Pe aceste râuri se aşteaptă creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, precum şi scurgeri importante pe versanţi.

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts