Clean Cluj – pentru un oraș și mai frumos

Cultură

Proiectul Clean Cluj, care își propunea curățarea gunoaielor din mai multe zone ale orașului, desfășurat în zilele de 6 și 7 mai, s-a încheiat.

Proiectul a cuprins două părți, în prima parte fiind implicați voluntari de la mai multe asociații precum Astru Cluj sau Filarmonia (responsabilă de construirea Scenei Verzi) care au strâns gunoaiele din zona Cetățuie, Pădurea Hoia, Pădurea Făget și Feleacul. Partea a doua a fost una profesională în care cu ajutorul unor utilaje de specialitate au fost curățate statuile din Grădina Botanică, Monumentul Memorandiștilor, Lupa Capitolina, fântâna de pe Bulevardul Eroilor și s-au spălat cu soluții speciale mai multe străzi din centru.

Numărul voluntarilor care au făcut parte din acest proiect a fost de aproximativ 50, deși organizatorii se așteptau la de trei ori mai multe persoane dornice să dea o mână de ajutor.

„Ceea ce am vrut noi să demonstrăm prin acest proiect a fost că se pot uni toate segmentele societății: autorități, firme, ONG-uri, biserici, studenți și împreună să avem un Cluj mai curat. Motivația din spate e că noi vrem să vorbim și despre curățenia din sufletele oamenilor, de aceea tricourile pe care le purtăm au versete biblice, iar majoritatea voluntarilor implicați sunt din cadrul comunității Share Faith.”

a declarat Mădălin Potoroacă, inițiatorul Clean Cluj.

Ziua de 7 mai, cea de-a doua din cadrul proiectului, s-a încheiat la Cinema Mărăști, unde toți voluntarii implicați au primit diplome, au fost premiați partenerii, le-au fost aduse mulțumiri sponsorilor și s-au proiectat mai multe imagini din cele două zile.

„Am aflat de anul trecut de această inițiativă, dar nu credeam că este un proiect realizabil. Acum, am văzut că lucrurile s-au aranjat. Eu sunt deja membru voluntar al organizației Károlyi Gáspár, dar dacă nu aș fi făcut parte din această echipă oricum m-aș fi implicat în proiect.”,

a declarat Diana Căzănescu, voluntar Clean Cluj.

Clean Cluj, proiect desfășurat sub egida fundației Károlyi Gáspár, a fost primul dintr-o serie de evenimente anuale de curățare a orașului prin care organizatorii îți propun să ajute la înfrumusețarea Clujului sub toate aspectele vieții sociale. Curățarea fizică a orașului a fost, de asemenea, doar un prim pas făcut de membrii acestei asociații în demersul lor de a schimba ceva și la nivel de mentalitate colectivă. În acest sens, ei au împărțit pliante unde explică ce este mizeria din sufletele oamenilor definind-o drept „dezordinea, ura, răutatea și apatia care a cuprins societatea noastră și care încet, încet distruge tot ce întâlnește în cale.” Organizatorii își mai propun ca în luna iunie să lanseze un filmuleț de promovare a Capitalei Europene a Tineretului. În acest sens, la finalul evenimentului de joi de la Cinema Mărăști s-a filmat o secvență în care toți voluntarii Clean Cluj adresează invitația „Come and visit us!” („Veniți și vizitați-ne!”).

Alexandra Enășoaie / Sursa fotografiilor: Astru Cluj și Alexandra Enășoaie

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts