Clujul este unul din cele 10 orașe în care joi, 28 mai, cu ocazia Zilei Eroilor, se va desfășura proiectul #contează, cel mai mare jurnal vizual colaborativ organizat în România. Pach, Pal și MNB sunt artiștii clujeni care se alătură „scenei” naționale de video-mapping.
Joi seara, de la ora 21:45, 20 de artiști din 10 orașe, București, Brașov, Cluj, Iași, Timișoara, Sibiu, Târgu-Mureș, Pitești, Oradea și Giurgiu vor proiecta simultan, din casele lor, pe fațadele clădirilor din vecinătate, propriile creații de animație. Ele vor integra mesajele pe care publicul le transmite celor care, în ultimele săptămâni, s-au aflat în prima linie în lupta cu COVID-19. Trei dintre cei mai activiti artiști new media din Cluj, Pach, Pal și MNB s-au alăturat inițiativei și vor proiecta, timp de o oră, pe clădirea Universității Babeș-Bolyai și pe clădiri din cartierele Grigorescu și Mărăști, proiecțiile fiind realizate chiar din locuințele artiștilor. Clujenii care nu locuiesc în apropierea acestor locații de proiecție vor putea urmări evenimentul online, pe pagina de Facebook RADAR. Cine dorește să transmită un mesaj poate să lăse comentariu în dreptul livestreamului, chiar în seara evenimentului.
Conform site-ului oficial, RADAR este o platformă de scouting a proiectelor emergente de artă și tehnologiei dedicată artiștilor contemporani. Această lansare vine ca urmare a potențialului imens al unei nișe în care tehnologia se transformă în mediu artistic de expunere pentru artiștii români și se concentrează pe extinderea ariilor de expresie și experimentare artistică. Structura proiectului se sprijină pe 9 piloni cu identitate distinctă: Realitate Virtuală, Realitate Augmentată, Inteligență Artificială, Proiecții Video, Instalații Interactive, Game Art, Robotică, Music & Tech, Education & Playground și reunește artiști și dezvoltatori din toate aceste domenii într-un format inovator pentru public. Proiectul are ca fundație o abordare culturală aparte și generează punți conceptuale originale între artiști, dezvoltatori, studiouri de creație, ateliere de producție, instituții culturale și comerciale.
#CONTEAZĂ este o inițiativă RADAR , primul festival de new media art din România, susținută de UniCredit Bank. Jurnalul vizual va putea fi revăzut și la cea de-a doua ediție a festivalului, în această toamnă.
Sursa: Pixabay
Ruth Beucă