Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă închiderea circulației pe mai multe străzi, pentru ziua de duminică, 15 martie 2015, între orele 10-16, pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentelor prilejuite de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.
Traseulvizat este următorul: Piața Avram Iancu nr. 14 – Bd. 21 decembrie 1989 – Piața Unirii latura de nord (pe o bandă de circulație rutieră) – Piața Unirii (latura de vest) – strada Universității – strada Avram Iancu nr. 20 (cu restricționarea circulației în zona fostului Hotel Biasini).
De asemenea, duminică, 15 martie 2015, între orele 15 -18, vor fi instituite restricții de circulație pentru buna desfășurare a evenimentului ”Marșul Memorial Avram Iancu”, pe următorul traseu: Piața Mihai Viteazu – strada Regele Ferdinand (cu restricționarea circulației rutiere pe o bandă de circulație) – Piața Unirii latura de est,(pe o bandă de circulație rutieră) – Bd. Eroilor (zona pietonală) – Piața Avram Iancu (platoul pietonal).
– Larisa Antal / Sursa fotografiei: wikimedia.org