Bursele studențești pentru perioada verii se vor acorda în toamnă

Educaţie

Studenții români nu vor primi burse pentru perioada acestei veri, așa cum se anunțase inițial, din cauza lipsei de fonduri alocate în acest sens, potrivit unui comunicat de presă publicat de Liga Studenților din Iași. În urma unei rectificări bugetare ce va avea loc în luna august, bursele promise pentru această vară vor putea fii virate în conturile studenților, cumulat pentru toate cele trei luni de vacanță, la finalul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie.

Între universitățiile de stat din România și Ministerul Educației Naționale există un contract prin care, acesta din urmă, având rolul de ordonator principal de credite, distribuie fondurile alocate pentru burse în funcție de numărul studenților aflați la buget, după ce bugetul de stat a fost aprobat la începutul anului. Astfel, din lipsa de fonduri alocate în acest sens, Guvernul va rectifica bugetul de stat în luna august, urmând ca Ministerul Educației Naționale să primească fondurile suplimentare necesare și să reînoiască contractul cu universitățile de stat  pentru ca acestea să poată vira bursele în conturile studenților.

„Anumite federaţii studenţeşti au dezinformat în mod grav studenţii, comunicând în spaţiul public faptul că bursele vor fi virate începând cu finalul lunii iunie sau începutul lunii iulie. În lipsa unei alocări bugetare, care se poate face doar la o rectificare bugetară, universităţile nu au resursele necesare de a vira bursele. Pe viitor, îi îndemnăm pe studenţi să privească cu mai multă prudenţă promisiunile deşarte ale unor lideri de partid cu probleme penale şi girate din interes de anumite organizaţii studenţeşti influenţate politic” a declarat Cosmin-Teodor Cotos, vicepreşedinte al Ligii Studenţilor (LS Iași).

Studenții beneficiază de burse pe întreaga durată a anului universitar, inclusiv în perioada verii și a sărbătorilor legale în urma modificării OUG 2/2017, prin publicarea Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 4104 din 21 iunie 2017 care modifică criteriile generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin material pentru studenții din învățământul superior de stat.

– Miruna Aruxandei

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts