Este cel mai în formă atacant al CFR-ului, îl are ca şi idol pe Ruud van Nistelrooy, iar în Liga Campionilor ar vrea s-o întâlnescă pe Real Madrid. Numele său este Cristian Bud.
Reporter: Înaintea meciului cu F.C. Vaslui ai acuzat unele probleme fizice. Cum te simţi din acest punct de vedere în perspectiva partidei de la Craiova?
Cristian Bud: Am avut ceva probleme şi nu m-am antrenat două zile, dar acum mă simt mai bine, mi-am revenit şi sper ca în meciul de la Craiova să joc cât mai bine, să-mi ajut echipa cât mai mult şi să caştigăm.
R: Spectatorii ţi-au scandat numele chiar înainte de a intra pe teren. Cum te-ai simţit în acel moment? Ai mai avut parte de aşa ceva?
C.B: M-am simţit foarte bine şi sincer nu am mai avut parte de aşa ceva. Le mulţumesc suporterilor pentru susţinere şi sper să-i răsplătesc cu evoluţii cât mai bune în următoarele trei meciuri şi să luam titlul.
R: În momentul în care ai semnat cu CFR Cluj ai declarat că vrei să câştigi eventul cu echipa din Gruia. Ţinând cont că Unirea Urziceni s-a apropiat la doar un punct de voi, care sunt şansele ca visul tău să se materializeze?
C.B: Acest lucru depinde numai de noi. Avem de jucat încă trei meciuri în campionat şi dacă le câştigăm suntem campioni. Ne vom întâlni din nou cu F.C. Vaslui în finala Cupei României şi sper să-i învingem pentru a păstra trofeul la Cluj.
R: Cât de mult înseamnă pentru tine să ajungi la echipa naţională?
C.B: Orice jucător îşi doreşte să ajungă la echipa naţională deoarece o astfel de şansă reprezintă cea mai mare onoare pentru un fotbalist, aceea de a-şi reprezinte ţara. E normal să-mi doresc şi eu acest lucru şi sper ca într-o zi să se întâmple.
R: Care a fost cel mai frumos şi cel mai urât moment din viaţa de fotbalist?
C.B : Cel mai frumos moment a fost când am semnat cu CFR Cluj, iar cel mai urât a fost când nu am fost lăsat să plec de la Liberty Oradea. Am vrut chiar să mă las de fotbal. Am jucat trei ani în Divizia B, timp în care am luat titlul de golgheter şi am fost desemnat cel mai bun jucător al campionatului, deci îmi trebuia o motivaţie mai mare pentru a continua.
R: Cum ţi s-a schimbat viaţa după mutarea la CFR Cluj?
C.B: Viaţa este alta în cluj faţă de Mediaş şi normal ca s-au produs câteva schimbări odată cu această mutare. Mă simt mult mai bine aici, e mai frumos, suporterii mă iubesc şi sper să nu-i dezamăgesc ci să le întorc această afecţiuneprin evoluţii cât mai bune.
R: Ai fost curtat de mai multe echipe în iarnă. Eşti mulţumit de alegerea făcută?
C.B : Sunt foarte mulţumit că am ales CFR Cluj mai ales că vedem cu toţii scandalurile zilnice de la Steaua şi de la Dinamo. Am ales cu sufletul liniştea de la CFR şi sunt foarte mulţumit de alegerea făcută.
R: Ce faci în timpul liber?
C.B : Îmi petrec timpul liber uitându-mă la filme şi plimbându-mă prin oraş.
R: Dacă vei ajunge cu CFR Cluj în Liga Campionilor împotriva căror echipe ai vrea să joci?
C.B: Nu mă intereseaza cu ce echipe vom juca atâta timp cât Real Madrid se afla printre ele.
R:Care este idolul tău?
C.B: Îl apreciez foarte mult pe Ruud van Nistelrooy.
_________
Mihaela Cora