În Cluj, cu ocazia Zilei Curățeniei Naționale din 12 mai, voluntarii Let’s Do It, Romania! au ajutat la strângerea deșeurilor din zone ca Valea Chintăului, dealul Hoia, zona pârtiei de schi din Feleacu și multe altele.
„Anul acesta, echipa „Let’s Do It, Romania!” a avut parte de 6.500 de voluntari participanți la nivelul județului Cluj, cărora le-au fost alocate 200 de mormane, curățenia finalizându-se cu peste 20.000 de saci, atât resturi menajere cât și materiale reciclabile”, a declarat Diana Suciu, Coordonator al echipei de Comunicare – Județul Cluj.
Directorul Selgors, Raul Nan, și directorul penitenciarului Gherla, Ioan Bătinaș, au fost foarte mulțumiți de rezultatele proiectului și au menționat faptul că vor susține în continuare echipa „Let’s Do It, Romania!”. Printre județele fruntașe în materie de voluntari, s-au numărat Maramureș și Gorj cu câte 11.000 de voluntari, Botoșani cu 9.200 de voluntari, și Bihor cu 8.000 de voluntari.
Organizatorii speră ca și la următoarele ediții ale acestui proiect numărul de voluntari înscriși să fie cel puțin la fel de mare ca în acest an, reușind în acest fel să aducă la cunoștință românilor că o țară curată este un prim pas pentru schimbarea pozitivă a comunității.
____________
Roxana Hiriș
Cristina Hosu
Foto: ecomagazin.ro