Bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale au fost aprobate de Parlament.
Astfel bugetul de stat a fost aprobat cu 192 de voturi pentru și 138 împotrivă, în timp ce proiectul asigurărilor sociale a fost exprimate 176 voturi pentru și 147 împotrivă. Potrivit actului normativ cu privire la asigurările sociale, menținerea punctului de pensie la 732,8 lei, limitarea cheltuielilor de funcționare a administrației publice și reducerea cheltuielilor personalului din sistemul bugetar.
De asemenea s-a stabilit creșterea salariului mediu brut la 1836 lei, față de 1767 lei, cât era în anul 2009. “Din primul moment al adoptării legii bugetului de stat, vreau să ştiţi, că monitorizăm modul în care sunt cheltuiţi banii publici pe investiţii şi în ce măsură aduc locuri de muncă, creează noi locuri de muncă sau le păstrează pe cele existente.” a declarat șeful executivului, Emil Boc, la începutul ședinței de Guvern de astăzi.
Potrivit premierului Emil Boc, după aprobarea bugetului de stat și cel al asigurărilor sociale, activitatea executivului se va concentra asupra absorpției de fonduri europene.
Cristina Antonescu
Foto: Alina Mihuț