Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării l-a găzduit vineri, 18 mai, pe jurnalistul Moise Guran, invitat special în cadrul celei de-a treia ediții a Zilelor Culturii Media.
Inițiată în 2016, această serie de evenimente are loc pe durata unei săptămâni și constituie un forum pentru schimbul de idei, întâlniri și colaborări între studenți, profesioniști, profesori și cercetători din media digitală, jurnalism și comunicare.
Moise Guran le-a vorbit studenților de la Jurnalism despre evoluția tehnologiei în viața oamenilor și despre influența pe care aceasta o are asupra domeniul jurnalistic în special, în cadrul conferinței „De la generația online, la generația mobile”.
Moise Guran deține aplicația de știri Biziday, este realizatorul emisiunii „România în direct”, difuzată pe Europa FM. Și-a început cariera în domeniul jurnalismului ca și redeactor și a lucrat la Evenimentul Zilei, Academia Cațavencu sau Informația Bucureștiului.
În 1999 și-a început cariera în televiziune, ca reporter și corespondent economic la Antena 1, apoi a realizat emisiunea Biz Bazar, iar în 2010 a început emisiunea Ora de business, difuzată de televiziunea publică. A realizat ulterior emisiunea Biziday, la Digi24, până în 2015, când a renunțat la televiziune, concentrându-se pe Aplicația de știri Biziday.
– Robert Hoară / Sursa fotografiei: Bogdan Podar