AUDIO | CFR remizează cu Gaz Metan în ultimul meci din acest an pe teren propriu

Sport

CFR Cluj-Napoca și Gaz Metan Mediaș au terminat la egalitate, scor 2-2 (1-2), într-un meci contând pentru etapa a 19-a a Ligii 1, disputat sâmbătă seara în Gruia. CFR își continuă astfel seria de meciuri fără înfrângere, ajungând la 12.

Medieșenii au început mai bine partida, reușind să deschidă scorul în minutul 13, prin Ely, care a fost atent și a profitat de o mare greșeală a lui Arlauskis, care a scăpat mingea.

Gazul și-a dublat avantajul pe tabelă, Ivanov prinzând un șut plasat perfect la vinclu (31). Până la fluierul final al primei reprize CFR a redus din diferență prin nou intratul Omrani (43).

Începutul reprizei secunde a găsit-o pe Gaz Metan așezată foarte bine în teren până la eliminarea lui Răzvan Trif (63), care primise al doilea ”galben”. Finalul meciului a fost unul nebun, Omrani reușind ”dubla” (88), iar la ultima fază a meciului clujenii au primit un penalty, irosit de Culio.

În urma acestui rezultat CFR s-a distanțat la șase puncte de FCSB, în vreme ce Gaz Metan rămâne pe loc de play-off, acumulând până acum 28 de puncte.

CFR Cluj (4-3-3): Arlauskis – Manea, Vinicius, Mureșan, Camora – Moutinho (Omrani 32), Bordeianu, Culio – Deac (Ioniță 44), Țucudean (Petrila 46), Păun. Antrenor: Antonio Conceicao.

Gaz Metan (4-2-3-1): Pleșca – Crețu, Cristea, Diallo, Bușu – Coimbra, Fofana – Olaru (Chamed 41), Ivanov (Yazalde 73), Fernandes – Fortes (Romeo 67). Antrenor: Mihai Teja.

La finalul meciului, antrenorul medieșenilor, Mihai Teja, a oferit câteva declarații:

 

Krisztian Bucsi / Sursa fotografiei: prosport.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts