Un număr de 9.257de absolvenţi de liceu vor fi studenţi ai UBB în anul universitar 2016-2017, după confirmarea locurilor ocupate în urma sesiunii de admitere din luna iulie.
Dintre aceştia 4.418 vor ocupa un loc bugetat şi peste 4.830 un loc la taxă. În aceste condiţii, la Facultatea de Matematică şi Informatică, la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, la Drept şi la Businessau fost ocupate toate locurile bugetate scoase la concurs.
S-a menţinut interesul faţă de ştiinţele exacte şi faţă de ştiinţele economice.
După finalizarea primei sesiuni de admitere au rămas disponibile 449 locuri bugetate. Din totalul de 60 locuri bugetate special alocate candidaţilor de etnie rromă, au fost ocupate doar 17locuri. De asemenea, au mai rămas disponibile şi 5 locuri bugetate pentru candidaţii din Republica Moldova.
Pentru locurile neocupate va fi organizată o nouă sesiune de admitere în perioada 5-16 septembrie 2016.
La nivel master, un număr de 3.098 de candidaţi şi-au confirmat locul ocupat în urma sesiunii de admitere organizate în luna iulie 2016.Trei dintre facultăţile Universităţii Babeş-Bolyai – Facultatea de Drept, Facultatea de Litere şi, parţial, Facultatea de Teatru şi Televiziune – vor organiza sesiune de admitere pentru studiile masterale doar în luna septembrie 2016.
Situaţia finală a confirmărilor în urma sesiunii de admitere din iulie 2016 poate fi consultată pe site-ul de admitere http://admitere.ubbcluj.ro/ro/, urmând ca fiecare facultate din cadrul UBB să afişeze, pe propriul site, specializările şi numărul de locuri care vor fi scoase la concurs în sesiunea din septembrie.
– Redacția