Angajații TVR protestează împotriva concedierilor colective

Eveniment

Un număr de aproximativ 500 de angajați ai Televiziunii Române au protestat în această dimineață în curtea instituției.

Motivul pentru care au loc aceste proteste este desfințarea a 872 de posturi. Planul de restructurare include o reevaluare a angajaților, componența comisiei care urmează să facă acest demers fiind anunțată în noaptea de sâmbătă spre duminică pe site-ul SRTv.

“Protestăm nu neapărat faţă de aceste comisii, ci vizavi de modul în care a fost concepută această restructurare. Noi avem un proiect de restructurare, dar nu au ţinut cont de el şi nici de punctul nostru de vedere”, au declarat reprezentanții sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR, potrivit Mediafax.

La acțiunea de protest din această dimineață au participat doar angajați din București însă reprezentanţii SPUS TV au precizat că s-a luat legătura și cu angajații din teritoriu pentru o acțiune viitoare similară.

Conducerea TVR a trebuit să elaboreze o strategie de restructurare, după ce, pe 27 iunie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă potrivit căreia Consiliul de Administraţie al TVR trebuie să aprobe, în termen de 45 zile un program de redresare economică, cu restructurări economice, de personal şi plata datoriilor fiscale în şase luni.

__________

Oana Alexa

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts