Premiera mondială a „Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu”, semnată de regizorul Andrei Ujică, are loc astăzi la Cannes. Astfel, douăzeci şi cinci de ani din viaţa dictatorului Nicolae Ceauşescu vor fi proiectaţi în trei ore pe marele ecran de la Cannes.
După douăzeci de ani de la căderea regimului comunist, numele fostului dictator încă provoacă reacţii puternice în rândul celor care au trăit „epoca de aur”. Filmul lui Andrei Ujică oferă publicului o perspectivă cinematografică asupra vieţii lui Ceauşescu, prin contopirea filmărilor din arhivele TVR şi din Arhiva Naţională de Filme.
“Din filmul despre Ceauşescu e foarte posibil să nu înţelegem prea mult din esenţa personalităţii lui, dar poate că o să înţelegem ceva despre noi sub dictatură. Ne place sau nu, dictatorii ideologici care au dominat secolul al XX-lea sînt, între altele, suma naţiunilor pe care le reprezintă pe perioada în care le conduc. Aşa cum Hitler a fost o sumă a naţiunii germane din perioada în care a condus-o, aşa şi Ceauşescu a fost o sumă a românilor din cei 25 de ani cît a stat la putere. De discutat e doar contribuţia fiecăruia dintre noi la greutatea lui, ordinul de mărime variind, să zicem, între miligram şi kilogram, pe o scală, aşadar, de unu la un milion”, a spus regizorul Andrei Ujică înt-un interviu acordat anul trecut revistei “Dilema Veche”.
După proiecţia de astăzi de la Cannes, filmul artistic va fi prezentat în încheierea Festivalului Internaţional de Film Transilvania 2010 (TIFF).
Oana Moisil
Foto: Mediafax