Pandemia de coronavirus a făcut lumea să se oprească în loc atât în mod figurat, cât și la propriu, având în vedere că instalarea carantinei în jurul lumii a făcut călătoriile și vacanțele imposibile. Covid-19 a decimat industria turismului, arată The New York Times, într-o analiză publicată recent.
Imaginile cu lumea oprită în loc sunt sinistre, numerele sunt cutremurătoare. Aproximativ 100 de milioane de locuri de muncă din domeniul turismului au fost și continua să fie desființate. Traficul de pasageri întreținut de companiile aeriene din Statele Unite a scăzut cu un procent de 95% față de anul trecut, în timp ce traficul de pasageri international este preconizat să scadă și el semnificativ.
Unele regiuni și țări încep să își redeschidă porțile, însă această pandemie ne va schimba total modul în care gândim, ne comportăm și călatorim. Asta cel puțin pe un termen scurt.
,,Pandemia va dispărea treptat cu efecte secundare multe dintre ele la nivel psihologic” susține Frank Farley, fostul președinte al Asociației Psihologice Americane. Însă, dorința de a călători nu va disparea. Într-un sondaj recent făcut de Skift Research, unul din trei americani speră să poată să călătorească în următoarele trei luni după ce se ridică restricțiile.
Pentru a ne da seama cum se pot schimba lucrurile, New York Times a stat de vorbă cu o serie de experți, de la academicieni la agenții de turism și arhitecți de aeroporturi. La nivel general, aceștia au subliniat probleme legate de intimitate și igiene și dorința oamenilor de a vizita lumea dar în același timp să aibă grijă de ei. Aici sunt niște răspunsuri la cele mai frecvente întrebări legate de viitorul călătoriilor.
Pot companiile aeriene să țină persoanele departe și să facă profit?
Încercarea de a crea distanțare sociala în avioane este de a lăsa scaunele din mijloc goale, iar revenirea la profit este cam imposibilă fără o soluție medicală pentru Covid-19. Cu toate acestea, prețurile biletelor de avion vor fi ieftine pentru a încuraja lumea să se urce în avioane. Însă aceste prețuri nu vor dura mult, presupunând că virusul va fi rezolvat, multă lume se așteaptă ca lucrurile să devina la normal în 2022.
Unde vor merge călătorii prima data?
Având în vedere că unele state încep să ridice din restricțiile de călătorie ,,oamenii vor să iasa în limita propriului lor control” spune Tori Barnes, vicepreședintele Afacerilor Publice și Politice pentru Asociația de Transport Americană. Călătoriile internaționale vor lua mult mai mult pentru a intra în normalitate având în vedere faptul că de la zonă la zonă au fost diferite grade de dificultate și nu toate statele se vor deschide simultan.
Sursa: Luong Thai Linh/EPA
Denis Rus