Cea de-a șasea ediție a festivalului Jazz in the Park a început joi, 21 iunie. Până în data de 1 iulie, la Cluj vor concerta sute de artiști în diverse locuri ale orașului: Opera Maghiară, în curtea Muzeului de Artă, pe malul Someșului, la Casa Matei Corvin, în Parcul Central, dar și la Pata Rât sau pe stradă – Bulevardul Eroilor.
Clujul va răsuna timp de 11 zile pe ritmurile muzicii jazz a mai multor artiști. La Gala de deschidere a festivalului, 21 iunie, a fost prezent Juan de Marcos, unul dintre fondatorii și arhitecții proiectului Buena Vista Social Club, care a cântat împreună cu membrii trupei, Afro-Cuban All Stars la Opera Maghiară. Formația a adus în prim-plan un ansamblu de 14 muzicieni din generații diferite, care au abordat diverse genuri muzicale.
Programul festivalului va cuprinde în fiecare zi mai multe concerte în locațiile stabilite de organizatori.
“În 2013, când eram la prima ediție Jazz in the Park, am început exact în aceeași zi, iar astăzi tot într-o zi de 21 iunie dăm start festivalului. Diferența e că avem acum o altă anvergură, iar festivalul durează 11 zile. Primul loc unde ne întâlnim va fi la Opera Maghiară, iar apoi ne vom muta pe malul Someșului, la Muzeul de Artă, în stradă, la Pata Rât, iar în ultimele zile în Parcul Central”, spune Alin Vaida, directorul festivalului Jazz in the Park.
Astfel, din 22 iunie, până în 27 iunie, curtea Muzeului de Artă va găzdui șase concerte: Alfa Mist, star-ul jazz-ului londonez; sâmbătă, Sona Jobarteh, prima femeie care cântă la un instrument cu 21 de corzi, Kora, originar din Africa de Vest.
Duminică va concerta, Richard Bona, decernat cu premiul Grammy pentru Best Contemporary Jazz Album.
Luni, publicul va descoperi o nouă combinație între muzica clasică, electro, pop sau rock alături de Byron, Lucia, Silent Strike și Muse Quartet. Marți va avea loc concertul Soweto Kinch, iar miercuri pianistul elvețian Nik Bartsch’s Ronin pune artele marțiale – aikido – pe ritmuri muzicale.
La concertele de la Muzeul de Artă și la Opera Maghiară accesul e pe bază de bilet sau abonament.
Tot în ziua de luni, concertele se vor muta în stradă, pe Bulevardul Eroilor sau în fața Casei Matei Corvin, începând de la ora 17:30 până la 22:00. Printre artiștii se vor număra: Adam Ben Ezra, Dan Byron, JazzyBIT, Heion, Indjstione sau Sidewalk Troubadours.
A șasea zi de festival este dedicată concertelor de la Pata Rât, unde printre invitați se numără: țambalistul Mihai Mihalache Band, JazzyBIT și Taraful lui Siminic. Pentru persoanele care vor să ajungă la aceste concerte, organizatorii pun la dispoziție, autobuze care vor circula din 20 în 20 de minute, începând de la ora 17:40, cu plecare din stația CTP de la Cinema Florin Piersic.
De joi, până duminică, 1 iulie, Parcul Central va fi însuflețit de artiști care vor concerta pe cele patru scene amplasate: Nouvelle Vague, The Herbaliser, Bill Laurance, Forq, Fanfare Ciocârlia, Gallowstreet, Mop Mop, Karpov not Kasparov, și alții. La miezul nopții pe scena România 100, se vor cânta cântece ce vor face trecerea în revistă a 100 de ani de muzică românească. Intrarea la evenimentele din Parcul Central este liberă.
Concursul internațional Jazz in the Park are loc pe malul Someșului, de vineri, 22 iunie, până în 24 iunie. Concertele au loc între orele 18:30-23:00, iar intrarea e liberă, însă participanții pot cumpăra un bilet neobligatoriu, cu 10, 30 sau 100 de lei și susțin astfel Fondul Jazz in the Park. Banii merg spre finanțarea de proiecte artistice și creative. Fiecare susținător primește în schimb una dintre cele 3 tipuri de brățări Jazz in the Park 2018.
Tot în cadrul festivalului, va avea loc un Jam Session interactiv între artiști și public la Colin’s Gastro Pub pe 22-24 iunie și 28 iunie-1 iulie.
Jazz in the Park Festival este un proiect organizat de Fapte, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Polonez din București, Ambasada Israelului în România, Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Institutul Cultural Român și Consiliul Județean Cluj, susținut de Primăria Cluj-Napoca.
Aftermovie-ul ediției din 2017 îl puteți viziona accesând link-ul de mai jos: https://www.youtube.com/watch?v=apiXBxBwdXk
Gheorghița Boriceanu / Sursa foto: jazzinthepark.ro