Pata Cluj, proiectul prin care se dorește integrarea socială socială a romilor din Pata Rât, a fost lansat astăzi la Casinoul din Parcul Central.
Proiectul își propune să implice activ comunitățile de romi care locuiesc în zona rampei de deșeuri a Clujui, în Pata Rât, în diverse activități de dezvoltare a orașului prin combaterea sărăciei. În această zonă trăiesc aproximativ 300 de familii sărace care duc lipsa unei vieți decente.
„Proiectul Pata-Cluj va deveni un spațiu de reciprocitate, unde autoritățile locale și membrii comunităților marginalizate vor putea să găsească cele mai bune modalități de colaborare, iar câștigurile să fie de ambele părți: pe de o parte pentru comunitățile din Pata Rât, ca beneficiari direcți ai proiectului, iar pe de alta parte instituțiile publice, care își vor dezvolta capacitatea de a ajunge la cele mai vulnerabile grupuri ale societății și de a o face într-un mod sensibil la diferențele culturale. Cred că un stardard de viață decent pentru cât mai mulți din locuitorii Clujului este nu doar un obiectiv, ci o necesitate pentru bunăstarea orașului, iar creșterea incluziunii sociale va contribui la această bunăstare”, a declarat Emil Boc, primarul Clujului, conform ziuadecluj.realitatea.net.
Proiectul a fost realizat de către Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, în parteneriat cu Asociația Comunitară a Romilor din Coastei, Asociația Habitat for Humanity Cluj și Fundația AltArt.
– Larisa Antal / Sursa fotografiei: ziardecluj.ro