FOTO | „Puck”, parte dintr-un Festival Internațional de Teatru

Cultură Din oraş

Spectacolul „Strada cu îngeri”, în regia lui Decebal Marin, de la Teatrul „Puck”, s-a jucat anul acesta la Festivalul Internațional de Teatru de Păpuși din Holon, un oraș din Israel.

„Strada cu îngeri” este un spectacol nonverbal, gândit și regizat de către Decebal Marin, care ilustrează legătura dintre lumea umană și cea angelică. Premiera a avut loc pe scena Teatrului clujean în luna ianuarie a anului 2018, iar de atunci a obținut numeroase premii la prestigioase evenimente de profil din țară și din străinătate.

„Acest spectacol nu este despre a învăța ceva, ci despre o trezire delicată, sensibilă, a unei cortine, care este transfigurată scenic într-o anumită cheie. Urmărim să atingem sufletul celui care este deschis să privească în profunzime”, a declarat regizorul Decebal Marin.

Participarea Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la Festivalul Internațional de Teatru de la Păpuși din Holon a fost susținută de Institutul Cultural Român.

  • Scenariul și regia: Decebal Marin
  • Distribuția: Andreea Bolovan, Ion Iurcu, Robert Gutunoiu, Andra Ștefan
  • Muzica: Traian Păcurar
  • Scenografia: Decebal Marin
  • Caracterele: Ioan Bătăiosu, Decebal Marin
  • Sculptura: Florin Marin
  • Pictura: Elena Ilaș
  • Regie tehnică: Mihai Pamfiloiu
  • Lumini: Călin Negrea
  • Sunet: Nagy Attila
  • Mânuire decor: Cosmin Cîrlea, Bogdan Motoșcă

– Cristina-Ioana Năstasă / Sursa fotografiei: Teatrul „Puck”

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts