Informatica Timișoara devine supercampioana României la futsal

Sport

Deținătoarea titlului național la futsal, Informatica Timișoara, a intrat în posesia Supercupei pentru al doilea sezon consecutiv. Bănățenii au învins-o pe United Galați cu 4-3 (2-1).

Meciul desfășurat în Sala Sporturilor ”Radu Voina” din Sighișoara a stat sub semnul echilibrului, ambele echipe având atât ocazii mari de a marca, cât și defensive destul de solide.

Timișorenii au deschis scorul, prin Araujo, a cărui reușită a fost dublată de Stoica. Până la pauză United a redus din diferență, grație reușitei lui Coco.

Deși au început mai bine partea secundă, gălățenii s-au văzut conduși cu 3-1, prin noua reușită a lui Stoica. Coco a răspuns și el cu o dublă, insistența Galațiului materializându-se pe tabelă prin golul marcat de Lașcu (3-3).

Câteva secunde mai târziu, Informatica a trecut din nou în avantaj, reușita lui Ovsianiakov stabilind scorul final, 4-3.

Timișorenii câștigă astfel al patrulea trofeu consecutiv, după Supercupa disputată la Lugoj din sezonul trecut, titlul național și Cupa României.

CS United Galați: Ionuț Păduraru, Andrei Dinicuță, Andrei Crăciun, Rafael de Souza, Kailon Borges, Nuno Vieira Coco, Daniel Petică, Matei Boșneagă, Andrian Lașcu, Viorel Cojoc, Constantin Burdujel, Octavian Cireș, Ovidiu Tănase. Antrenor: Florin Ignat.

Informatica Timișoara: Vlad Iancu, Roberto Voin, Teodor Lungu, Andre Mogueira Deco, Savio Valadares, Dennis Ovsianikov, Dmitri Bondar, Darius Nastai, Daniel Araujo, Valentin Ilaș, Mimi Stoica, Pedro da Silva, Liviu Ruxandari. Antrenor: Robert Lupu.

– Text & fotografii de Krisztian Bucsi

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts