Cătălina Ponor a fost prezentă în decursul zilei de miercuri, în calitate de speaker, la Conferința de Leadership Feminin The Woman.
Prin discursul ei a marcat importanța consecvenței și a determinării pentru a reuși.
Mama și-a văzut visul prin mine (…) dându-mă la gimnastică. Am intrat în sala de gimnastică și pur și simplu m-am indrăgostit de acel aparat, m-am îndrăgostit atât de mult încât am muncit cât am putut de mult să ajung undeva sus.
Drumul spre reușită nu a fost întotdeauna ușor deoarece Cătălina a venit dintr-un club mic, concurând direct la Lotul național de gimnastică-seniori.
Mi-am dorit ca lumea să mă știe. Mi-am dorit ca munca mea să aibă o satisfacție.
Cătălina a purtat mereu pofta de medalii și nu s-a mulțumit cu locul 2.
Mi-am dorit din ce în ce mai mult și mi-am dorit cât s-a putut să ajung sus, să port medalia de gât și să cânte imnul.
Succesul medaliilor din anul 2005 a fost datorat echipei din care făcea parte.
Eram atât de unite încât nu puteam să o lăsăm pe una în spate (…) pentru că ne gândeam că fiecare dintre noi o să reușească să aducă un plus echipei.
Cătălina a întâmpinat și momente grele, în care a pierdut, dar dorința de a ajunge înapoi pe locul 1 o ambiționa.
Ceea ce făceam acolo era pentru mine, în primul rând. (…) Locul 2 pentru mine era deja prea puțin
S-a retras de două ori din gimnastică, din cauza problemelor de sănătate, dar mereu revenea cu dorința de a fi iarăși pe podium.
Este mult mai ușor să te duci sus, dar este mult mai greu să te menții.(…) Din moment ce obișnuiești omul cu niște rezultate, vrea să te vadă din nou acolo sus și să nu greșești niciodată.
Conferința de Leadership Feminin The Woman a reunit la Cluj-Napoca peste 600 de femei, printre care 20 de speakeri (Maia Morgenstern, Iuliana Tudor, Melania Merdeleanu, Alexandra Murray, Oana Mudura, Olga Melihov, Ela Moraru și multe altele).
– Mădălina Pîrlog / Sursa fotografiilor: Iulia Magyari