Universitatea Babeș-Bolyai se situează din nou în clasamentele internaționale reprezentative ale instituțiilor de învățământ superior.
Conform datelor publicate recent, Universitatea Babeș-Bolyai face parte dintre cele patru instituții de învățământ superior din România care au fost incluse în clasamentul internaţional QS al universităților, clasament care utilizează atât indicatori educaţionali, cât şi indicatori de cercetare.
“Din perspectiva criteriului cercetare, Universitatea Babeş-Bolyai este poziţionată pe cel mai înalt loc între universităţile din România incluse în QS Ranking, ocupând locul 1 la nivel de ţară. Rezultatul este unul congruent cu recentul clasament Leiden, în care UBB a fost singura universitate din România care a depăşit pragul de impact academic internaţional necesar clasificării”, au declarat reprezentanţii UBB.
Universitatea Babeş-Bolyai se află în categoria 800-1000 de universităţi incluse în clasamentul QS, alături de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universitatea de Vest din Timişoara.În acest an, Universitatea din Bucureşti ocupă o poziţie în categoria 701-750.
În condiţiile în care, la nivel internaţional, există aproximativ 26.000 de universități, rezultatul din acest an poziţionează UBB în primele 3% universităţi ale lumii.
– Mădălina-Maria Stînea / Sursa fotografiei: http://www.visitclujnapoca.ro