Concursul național de inovare în securitatea națională „PatriotFest” se va desfășura miercuri, 3 mai, în Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai de la ora 10. Intrarea este liberă.
În cadrul evenimentului se vor aborda 3 teme principale:
- Securitatea informației – cu un acces larg la internet există riscul ca informația pe care o primește destinatarul să fie compromisă, astfel se va veni cu soluții care să prevină aceste de erori și să genereze un nivel ridicat de securitate a informației.
- Inteligență artificală – cu referire la totalitatea sistemelor concepute așa încât să funcționeze fără coordonarea omului și să se adapteze contextului. Se așteaptă din partea participanților soluții care să demonstreze limitele sistemelor non-umane.
- Interfața om-mașină – scopul dezbaterii acestei tematici este de a găsi soluții inovatoare de interfețe om-mașină pentru creșterea capacității umane de a lua decizii mai bune într-un timp mai scurt.
Fiecare temă va avea 5 finaliști, dintre care 3 vor fi desemnați câștigători. Premiile se vor acorda în cadrul ceremoniei destinată Galei de premiere din 29 noiembrie 2017. Câștigătorii vor primii atât premii în bani cât și alte premii conexe, precum: recunoaștere publică, stagii de practică sau vizite de informare în departamentele de cercetare ale instituțiilor organizatoare.
Misiunea concursului „Patriotfest” este de a indentifica oameni creativi care să aducă soluții inovatoare în domeniul securității naționale. Iar conform site-ului oficial www.patriotfest.ro, concursul are un dublu scop: o „mai bună pregătire a securității naționale” și „oferirea unei șanse pentru inovatori în România și pentru România.”
Concursul este organizat la prima ediție și este primul de acest fel în România. Perioada de desfășurare a întregii ediții este între 1 decembrie 2016 – 29 noiembrie 2017. Nu există restricții în ceea ce privește vârsta, astfel încât se poate înscrie orice doritor.
„PatriotFest” este organizat de către Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază în parteneriat cu New Strategy Center.
Mai multe detalii privind desfășurarea concursului se găsesc pe site-ul oficial: www.patriotfest.ro
– Miruna Aruxandei / Sursa fotografiilor: news.ubbcluj.ro și www.patriotfest.ro