Uniunea Națională a Studenților din România împlinește în acest an zece ani de activitate, prilej cu care va premia în cadrul unei gale elevi și studenți cu rezultate academice excepționale, voluntari, asociații care s-au remarcat de-a lungul timpului și foști membri ai UNSR. Evenimentul va avea loc pe data de 24 februarie la Palatul Parlamentului.
,,De unde ideea de Gală? Totul a pornit de la faptul ca UNSR împlinește 10 ani de existență. Ne-am gândit ce poate fi mai frumos decât o gală unde să adunăm toți oamenii dragi, toti oamenii care au fost alături de UNSR și care vor fi și de acum în colo. Legându-ne de cifra 10 ne-am dat seama că nu tot e doar despre noi că trebuie mereu să nu uităm că reprezentăm studenții și de acolo 10 pentru UNSR ( premierea a 5 voluntari și 5 asociații) 10 pentru educație (premierea a 10 studenți), 10 pentru viitor (premierea a 10 elevi). Este un proiect de suflet pentru mine, un proiect pe care l-am visat noapte de noapte pentru a mai adauga ceva, un proiect care sper ca la final sa fie pe buzele tuturor.”,
a declarat Dana Lungu, președinte a UNSR.
Dana Lungu a mai subliniat și faptul că România are nevoie de calitate în educație, de descoperirea valorilor și promovarea lor.
,,Gala de zece” este la prima ediție fiind organizată de toate organizațiile studențești membre ale Uniunii Naționale a Studenților din România din cele 17 centre universitare din țară.
Loredana Bertișan/Sursă foto: UNSR