Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universității Tehnice, în colaborare cu asociația studențească BEST din Cluj-Napoca, organizează a patra ediție BattleLab Robotica, sâmbătă, 12 aprilie, în amfiteatrul P03, din incinta Universității Tehnice (str. Barițiu nr. 26), la ora 10:30.
Competiția presupune implementarea de roboți sumo autonomi, capabili să identifice și să elimine de pe suprafața de joc robotul advers. În competiție sunt înscrise peste 15 echipe de studenți, care și-au folosit atât cunoștințele de inginerie electrică, mecanică, automatică și calculatoare, cât și resursele financiare de ordinul sutelor sau chiar miilor de euro, pentru a-și crea robotul participant.
Echipele cu cele mai bune performanțe vor fi premiate și susținute spre a participa la Campionatele Internaționale de Robotică de la Viena și alte competiții importante de profil.
Partenerii evenimentului sunt BOSCH, msg systems Romania, Skobbler, Wenglor și sponsorii: EVOcomputers, Frequentis, Hama, Microchip, RoboFun, Madd Electronics Group.