În cursa pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc (PDL) a obţinut 53.674 de voturi, faţă de 52.251 de voturi ale lui Marius Nicoară (USL), potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Municipal. În procente este vorba de 40,03% faţă de 38,97%.
La vot s-au prezentat 134.058 de locuitori ai municipiului.
La ieşirea de la urne, exit-poll-ul realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) la comanda Digi 24 îl dădea drept câştigător pe candidatul Uniunii Social Liberale, Marius Nicoară cu 43,9% din voturi, acesta fiind urmat de Emil Boc (PDL) cu 36,9% din voturi.
În schimb, conform unui exit poll realizat de GeoPol Transilvania, Emil Boc şi Marius Nicoară s-ar fi aflat la egalitate obţinând câte 41% din voturile.