Nu este nici iPad 2S şi nici iPad 3. Este doar un iPad de generaţia a treia. Deşi la exterior Apple nu a adus nicio schimbare faţă de actualul model de iPad, la interior şi la nivelul performanţelor, noua tabletă are câteva atuuri cu care va încerca să cucerească publicul şi să îşi menţină poziţia dominantă pe piaţa tabletelor.
Dacă schimbările de la interior vor convinge utilizatorii sau fanii Apple să cumpere noul iPad, rămâne de văzut, dar pentru cineva care nu deţine o tabletă, noul iPad este un punct de plecare foarte bun. La nivelul performanţelor distingem următoarele aspecte: retina display (display cu o rezoluţie atât de mare încât pixelii nu mai pot fi distinşi unul de altul n.r.), rezoluţie de 2048*1536 (cea mai mare rezoluţie de pe un dispozitiv mobil n.r.), procesor A5X dual core, 4G (asemănător tehnologiei 3G dar cu o viteză de minim 100 mbps n.r.) şi o durată de viaţă de 10 ore a bateriei (conform specificaţiilor Apple n.r.).
Noul iPad va ajunge în România pe 23 martie, la un preţ de 499$ pentru varianta de 16 GB cu Wi-Fi, urmând ca actualul model iPad 2să coste doar 399$ pentru aceeaşi versiune.
[audio:http://radio.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2012/03/ipad-nou-buzz.mp3|titles=ipad nou buzz]
_______
Text: Ovidiu Duță
Audio: Andrei Purcărea