Jurnalul lui Osama ben Laden a fost găsit în timpul raidului american

Eveniment Internaţional

Jurnalul fostului lider Al-Quaida, Osama ben Laden a fost găsit la reşedinţa în care acesta a fost ucis. El include informaţii despre importanţa de a ataca Statele Unite, precum şi o listă cu datele reprezentative din calendarul american precum Ziua Recunoştinţei  din 4 iulie, Crăciunul sau împlinirea a zece ani de la atacurile din 11 septembrie, a declarat un oficial citat de CNN.

Anchetatorii din Statele Unite sunt convinşi de faptul că astfel de informaţii se află şi în alte documente, a declarat sursa citată. De asemenea, oficialitatea a declarat că ţintele teroriştilor  vizau trenuri de călători asupra cărora autorităţile au atras atenţia săptămâna trecută.

În acelaşi jurnal, Osama ben Laden a calculat câţi americani ar trebui să ucidă pentru a forţa retragerea Statelor Unite din Orientul Mijlociu. În viziunea lui, numai mii de morţii, şi numai un atac de amploarea celui din septembrie 2001 din New York ar putea face ca acest lucru să se întâmple. Atacurile mai mici decât cele din 11 septembrie nu au impactul dorit.

Washington şi New York sunt menţionate ca posibile ţinte, dar şi alte oraşe americane, cum ar fi Los Angeles. Planurile lui ben Laden includ şi comploturile din Europa de anul trecut când călătorii şi ambasadele au fost în alertă, potrivit unor oficiali americani.

De asemenea CNN şi BBC News precizează că Osama ben Laden ar fi comunicat cu exteriorul prin mesaje scrise pe stick-uri de memorie, locuinţa sa neavând telefon sau acces la Internet.

Pentru moment, însemnările lui Osama ben Laden sunt privite mai mult ca şi idei decât ca şi planuri de atac şi nu se cunosc date despre momentul sau locul vreunui atac specific.

_____________

Andreea Stăicuţ

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts