Primarul interimar Sorin Apostu (foto dreapta) a devenit ieri primarul ales al municipiului Cluj-Napoca, după primul tur de scrutin.
În urma numărătorii finale realizate de Biroul Electoral Municipal, candidatul PD-L a obţinut 60,48% din totalul voturilor, adică 49.234 de voturi.
Pe locurile următoare s-au situat Marius Nicoară (PNL), cu 24,78%, Teodor Pop Puşcaş (PSD), cu 7,39%, şi Gergely Balasz (PCM), cu 3,53%.
Candidatul Partidului Verde, Laszlo Csaba, a obţinut 1,12%, iar ceilalţi candidaţi au obţinut sub 1 procent: independentul Grigore Pop – 0,93%, Călin Oancea (PNŢCD) – 0,73%, Gheorghe Oros (Partidul Alianţa Socialistă) – 0,55 la sută şi Gheorghe Aştilean (PNG-CD) – 0,47%.
Prezenţa la vot în municipul Cluj-Napoca a fost de 30,19 procente, faţă de 41,39 procente la alegerile din iunie 2008. Atunci, actualul premier Emil Boc, a câştigat fotoliul de primar cu 76% din voturi.
Sorin Apostu a fost director general al Primăriei Cluj din 2004 până în 2008, şi în ultimele 2 luni a deţinut funcţia de primar interimar, după numirea lui Emil Boc în funcţia de prim-ministru al României.
Foto: Otilia Chiş