O expoziție fotografică va fi deschisă în 12 mai, ora 19.00, la Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca cu scopul strângerii de fonduri pentru bolnavii de HIV/SIDA. Toate fotografiile expuse sunt realizate pe această tematică, iar scopul lor este acela de a sensibiliza publicul.
Evenimentul heARTS AID people este organizat sub sloganul „Un viitor într-un cadru” de echipa KIDD formată din Erika Kramarik, Alexandra Irimie, Flavia Dan şi Alex Drăgan, studenți ai secției de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Deschiderea va fi una de gală, accesul fiind permis doar invitaților și presei, dar expoziția continuă și în 13 mai, când intrarea este liberă.
Fiecare invitat va putea să doneze o sumă de bani Asociaţia Române Anti-SIDA, iar în schimb va primi o fotografie. Pe parcursul expoziţiei vor cânta un recital de muzică clasică patru studenți de la Academia de Muzică.
Motivația în spatele realizării acestui eveniment este regăsită în nevoia Asociației Române Anti-SIDA de a avea fonduri pentru a acoperi activitățile de prevenție a infecției cu HIV, deoarece bugetul acestor activități nu a fost acoperit de stat.