Prima ediție a Zilelor Orașului Cluj-Napoca se va desfășura în perioada 27 mai – 3 iunie, când vor avea loc manifestări pentru toţi clujenii şi pentru vizitatori.
Activitățile desfășurate în cadrul săptămânii dedicate Municipiului sunt împărțite pe 7 teme: artă, scriitori, arhitectură și monumente ale orașului, tradiții și istorie, sport, produse și producători locali și natură.
Printre acțiunile pe care autoritățile le-au pregătit cetățenilor se numără concerte în aer liber, concursuri și spectacole de dans, reprezentaţii de teatru, animaţie stradală, teatru de păpuşi, proiecţii de film, lansări de carte, târg de carte şi anticariat, recitaluri de poezie ale scriitorilor clujeni, „Treasure hunting”, activităţi, demonstraţii și competiţii sportive și vizite ghidate la Grădina Botanică, cu programe educaţionale pentru copii.
„Zilele Clujului vor arăta ceea ce avem noi mai bun și cu ce putem ieși noi în față. Vor fi ocupate toate piețele orașului cu evenimente culturale, sociale sau sportive prin care vom demonstra ce putem face. Sperăm ca aceste Zile să fie un succes. Primăria nu cheltuiește nimic pentru aceste manifestații, în schimb, datorită importanței turistice vor reprezenta un important stimul economic.”, a declarat primarul Sorin Apostu.
De asemenea, restaurantele care vor practica un discount de 15% în perioada evenimentului vor fi partenerii Primăriei la Zilele Clujului.
_________
Ana Giol
Foto: arhivă UBB Radio