Doi militari români au murit în Afganistan

Internaţional UBB Radio

Doi militari români au murit în această dimineaţă în Afganistan, iar un altul a fost rănit, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra vehiculului Humvee în care se aflau aceştia, anunţă Ministerul Apărării Naţionale.

Cei doi militari, sergentul major Marius Florin Sfecheş şi soldatul Cristian-Petru Filip, făceau parte din Batalionul 812 Manevră “Şoimii Carpaţilor”.

Militarul rănit, caporalul Vasile Zbâncă, a fost transportat, conform procedurilor, cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul militar din Baza Lagman. În prezent, starea acestuia este stabilă.

Numărul militarilor români morţi în Afganistan se ridică astfel la 17, iar cel al răniţilor la 55.

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts