Jurnaliştii din întreaga lume sărbătoresc, astăzi, Ziua Mondiala a Libertăţii Presei.
Cu această ocazie Reporters sans Frontières (Reporteri fără frontiere) a publicat o listă cu 40 de personalităţi care atacă în mod frecvent jurnaliştii şi sistemul media. Printre aceste personalităţi se numără Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, Kim Jong-il, Mahmoud Ahmadinejad şi Muammar Gaddafi. Potrivit datelor centralizate de organizaţia Reporters sans Frontières, în acest an au fost omorâţi 9 jurnalişti, 168 au fost întemniţaţi.
Tot de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, Comisia Europeană lansează Premiul Lorenzo Natali 2010 pentru jurnalism pe teme de dezvoltare. Acest premiu internaţional este un eveniment organizat în parteneriat cu Reporteri fără frontiere şi Asociaţia Mondială a Ziarelor şi recompensează cele mai bune producţii jurnalistice pe tema dezvoltării, a democraţiei şi a drepturilor omului.
„Prin intermediul Premiului Lorenzo Natali, Comisia Europeană recompensează jurnaliştii care contribuie la promovarea dezvoltării, a democraţiei şi a drepturilor omului. Mulţi jurnalişti îşi exercită meseria în condiţii de multe ori dificile, însă efortul lor de a prezenta realitatea de pe teren este indispensabil pentru a sensibiliza cetăţenii europeni cu privire la importanţa politicii de dezvoltare. Iată de ce dorim să îi sprijinim în continuarea misiunii de informare privind lupta împotriva sărăciei”, a declarat Comisarul european pentru dezvoltare, Andris Piebalgs într-un comunicat al Comisie.
Valoarea totală a premiilor cu care vor fi recompensaţi 17 jurnalişti din Africa, Europa, Maghreb/Orientul Mijlociu, Asia şi America Latină/Caraibi este de 60 000 de euro.
__________
Mara Rusu