Formaţia CFR Cluj a remizat, joi , pe teren propriu, cu scorul de 0-0, cu echipa FC Vaslui, în partida din cadrul etapei cu numărul XXXI a Ligii I.
A fost întâlnirea pe care mulţi au aşteptat-o,unii pentru a-şi calcula situaţia în clasament, alţii cum au fost cei aproximativ 12.000 de spectatori prezenţi la meci, pentru fotbal.
Spectacol nu a prea fost şi goluri nici atât. A fost însă încrâncenare şi două formaţii care au luptat dar nu au reuşit să obţină victoria.
Feroviarii au reclamat un penalty la un fault în careu asupra lui Deac, în minutul 67, însă centralul Marius Avram nu a fost de aceeaşi părere.
CFR-ul a trecut pe lângă deschiderea scorului în minutul 87, când Bud care l-a înlocuit în minutul 65 pe Kone, a şutat milimetric pe lângă poarta lui Kuciak.
Tehnicianul Andrea Mandorlini a gândit pentru această dispută următoarea formulă de joc: portar Nuno Claro, fundaşi Panin, Cadu, Alcantara şi Edimar, mijlocaşi Emil Dică înlocuit în minutul 90 de Nei, Mureşan, Nicolaie Dică înlocuit în minutul 77 de Peralta şi Culio, iar în atac Deac şi Kone.
În urma acestui egal, CFR Cluj acumulează 60 de puncte şi rămâne deocamdată lider, însă doar la o fragilă diferenţă de 1 punct faţă de Unirea Urziceni, diferenţă care trebuie păstrată cu orce preţ prin menţinerea jucătorilor concentraţi asupra următoarelor partide, după cum spune chiar antrenorul clujenilor.
În etapa cu numărul XXXII, trupa lui Mandorlini va întâlni pe Universitatea Craiova, în deplasare la Turnu Severin, duminică, 10 mai.
[nggallery id=42]
____________
Cristina Salvan
Foto: Mihaela Cora