VAMA, pe scena TiMAF: “Hai să le cântăm la gard!”

 

Dacă cei de la Vama surprind mereu prin spontaneitate, bisul pe care l-au ţinut duminică seara în cadrul primei ediţii a Transylvania International Music Art Festival (TiMAF) nu are omolog în alte concerte. Pentru cei cărora o oră de piese semnate Vama a fost prea puţin, membrii trupei au cântat una dintre cele mai cunoscute piese ale lor, Epilog, lângă gardul care îi despărţea de public.

“Trebuie să respectăm o anumită oră”, le-a explicat Tudor Chirilă publicului care îi chema înapoi pe scenă, la bis.  De aceea, într-un moment marca Vama, aceştia au cântat împreună cu sute de fani, lângă gardul care îi despărţea, versuri din Epilog.

Prima ediţie a TiMAF-ului continuă, până în data de 29 mai, cu reprezentaţii de dans, invitaţi cunoscuţi din domeniul muzicii, expoziţii, petreceri tematice şi proiecţii cinematografice. Festivalul este organizat de Consorţiul Organizaţiilor Studenţeşti din Cluj (COS) şi OmniPass.

_________

Oana Moisil

Foto: Călin Creţu

Distribuie articolul!