SUPER(cupa) greu

Sport UBB Radio

CFR Cluj a câştigat  Supercupa României, după ce a învins-o pe Unirea Urziceni, cu scorul de 4-2, după loviturile de departajare.

Prima repriză a fost clar dominată de CFR, care înscrie repede, în minutul 12, prin şutul de senzaţie de la 30 de metri al nou-venitului Kivuvu.  Cele mai mari ocazii ale reprizei le aparţin tot feroviarilor, care ratează desprinderea prin Cadu şi Bjelanovic.

Îngerul din prima repriză, Kivuvu devine demon în cea de-a doua, după ce înscrie în propria poartă, în urma unei respingeri greşite care îl lasă pe Nuno Claro fără replică. Şocul primirii golului loveşte din plin echipa lui Mandorlini, care nu mai reuşeşte să ajungă la poarta apărată de Arlauskis.

După 90 de minute scorul rămâne 1-1 şi este nevoie de reprize de prelungire pentru a decide câştigătoarea Supercupei.

Jucătorii lui Levy încep tare prima repriză de prelungiri şi îsi majoreazajă diferenţa prin golul lui Marinescu, din minutul 97, gol înscris după o respingere greşită a lui Cadu. Vişinii restabilesc egalitatea prin Deac, care îndeplineşte o formalitate din pasa lui Bjelanovic.

În cea de-a două repriză de prelungiri nicio echipă nu reuşeşte să se desprindă şi se trece la executarea loviturilor de departajare.

Gabi Mureşan este cel care execută primul, dar mingea lui este apărartă de Arlauskis. Apoi, unul după altul, Marinescu, Maftei, Bilaşco şi Petre Marin nu reuşeşc să-l învingă pe Nuno Claro, în timp ce Piccolo şi Emil Dică transformă pentru al treilea trofeu al anului în Gruia.

Mihaela Cora

foto:gsp.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts