Recenzie | Jane Eyre de Charlotte Bronte

Auzisem de Jane Eyre în urmă cu câțiva ani, dar numele nu mi-a stârnit niciodată interesul. Abia în această vară am luat din raftul tăcut, cu zeci de cărți vechi, cu cotor auriu, volumul scris de Charlotte Bronte. Nici prin gând nu-mi trecea că voi rămâne profund impresionată. Impresionată de stil, de idei, de principii și de poveste în sine. De faptul că am găsit un talent ascuns în spatele paginilor scrise cu cerneală neagră. Ar trebui, chiar și după atâția ani, ca oamenii să citească o operă a cărei esență nu va dispărea niciodată. Acesta e motivul pentru care încerc să redau aici culorile poveștii, așa cum eu le-am perceput printre rânduri.

JaneEyre1

Am găsit în Jane Eyre povestea unui suflet pe cât de simplu pe atât de complex. O poveste care începe ca oricare alta, dar are un final atât de diferit. Personajul lui Charlotte Bronte e unic, căci în spatele imaginii simple a unei guvernante de secol XIX se ascunde o inimă mare, capabilă de iubire, sacrificiu și luptă până la capăt. Micuța Jane, așa cum o întâlnisem în primele pagini ale romanului, e un copil parcă uitat de soartă. Orfană, luată în grijă de o mătușă, fetița e trimisă la școală mai degrabă pentru a nu mai sta în calea celorlalți. opt ani de educație severă la Lowood imprimă în Jane Eyre spiritul de sacrificiu și autodisciplina, astfel încât la ieșirea în lume, avem în față un personaj modest, religios și educat, care-și cunoaște foarte bine locul său în lume. Guvernanta Jane se dovedește a fi o femeie răbdătoare, iar Thornfield, noua sa casă, ajunge în curând să însemne foarte mult pentru ea. Întâmplarea face ca tocmai solidaritatea ei să fie punctul de start al iubirii pe care stăpânul său, Fairfax Rochester, i-o poartă. În timp, chiar și sufletul ei neștiutor începe să iubească, deși sentimentul îi pare bizar și încearcă din răsputeri să îl ascundă.

Condiția socială devine însă în mintea ei o piedică de netrecut, imposibilitatea iubirii dintre o guvernantă și stăpânul ei, dintre omul sărac, umil și omul bogat,puternic fiind un fel de laitmotiv al vremii, o situație reală, portretizată în paginile poveștii. Jane nu se consideră vrednică de iubire, în timp ce Rochester o iubește în taină. O analizează, îi sondează gândurile, îi încearcă răbdarea și află astfel cât de puternică și înțeleaptă îi este firea. Când stăpânul o cheamă, guvernanta răspunde, îl ascultă, îl încurajează, îi vorbește sincer, ascunzând doar acea parte din inimă pe care ea o consideră nedemnă de a fi rostită. Când îi cere să-i fie soție, convins fiind că astfel își va ispăși păcatele tinereții, Jane e cuprinsă de spaimă, dar și de feerie. Judecă totul, cugetă, cere Celui de Sus lumină. Disciplina e cea care o conduce și în momentele de incertitudine și durere. Astfel, după ce nunta i se năruie și întreaga imagine a celui pe care îl crezuse jumătate din sufletul ei se șterge, Jane părăsește locul care îi fusese casă pentru atâta timp, fugind parcă de o umbră a trecutului său. găsește refugiu în casa unui preot, unde își construiește o viață nouă. învățătoarea Jane Eyre e ființa calmă și melancolică, conștientă de binele pe care îl poate face pentru elevii ei. Recunoștința devine una dintre cele mai evidente trăsături ale inimii ei, iar iubirea, încet-încet, se stinge. Când se trezește moștenitoare a unei averi la care nici nu visase, Jane o împarte cu binefăcătorii ei. Adevăratul sentiment de fericire și mulțumire apare însă atunci când descoperă că aceiași binefăcători îi sunt veri. Personajul lui Charlotte Bronte devine unul tot mai complex. Momentul de cotitură apare atunci când însuși salvatorul ei, St John, îi cere să-l însoțească în India, unde avea să plece ca misionar.

E o poveste despre simplitatea exterioară a unui om și miile de culori care se adună, peste ani, în sufletul lui. E povestea reîntâlnirii cu Dumnezeu și a iubirii care nu se stinge niciodată. Chemată de Rochester în miezul nopții, Jane se întoarce la Thornfield înainte de a porni spre Orient. Casa nu mai există, focul purificase locul atâtor mistere. Rochester însă trăiește retras, căci focul îi luase vederea. Pe Jane o simte, dar crede că e o reverie, o nălucă. Iubirea, recunoștința, simplitatea, credința – toate se reunesc în această Jane Fairfax Rochester care rămâne alături de el în timpurile cele mai grele, până când soarele strălucește și viața guvernantei tăcute și modeste capătă strălucirea ei.

– Schmidt Christinne / Sursa fotografiei: http://odasonjuillustration.blogspot.ro

Distribuie articolul!