Povestea Adrianei Avram

În România în fiecare zi se nasc copii cu sindromul Down, o boală genetică cromozomială, ce afectează aproximativ unul din o mie de copii. Unii o consideră a fi o greșeală a naturii, pentu alții însă, un dar ceva mai special. Mereu întâlnim oameni noi care au puterea sa schimbe multe, iar cu un pic de noroc putem da într-o bună zi peste o doamnă care ne va face să vedem lumea cu alți ochi.

avram

Totul a început atunci când doamna Avram a adus pe lume, pentru a doua oară, o fetiță pe nume Raluca. Cu o zi după naștere, a fost diagnosticată cu sindromul Down. Timp de 6 luni, doamna Avram nu putea să se uite la alți copii de vârsta Ralucăi, plângea încontinuu și își tot punea întrebarea: De ce eu? Într-o zi însă, ea se trezi și conștientizase faptul că trebuie să fie recunoscătoare pentru faptul că mai are un copil și că trebuie să-și poarte crucea cu putere și speranță. Raluca niciodată nu a fost tratată ca fiind bolnavă. Pentru familia ei, ea era specială. A terminat toate formele de învățământ pentru copii cu sindromul Down, dar chiar și așa societatea nu era gata să o accepte.

Doamna Avram văzându-și copilul neajutorat și închis în cei 4 pereți a decis să facă ceva mai mult pentru copilul ei și pentru alte câteva suflete neajutorate. Cu un buget limitat însă cu o dorință și putere nebună, a vrut să deschidă un centru pentru copii cu dizabilități. A bătut la multe uși însă mai toți i-au întors spatele motivând lipsa unui buget mare însă fiind o luptatoare din fire, ea ar fi mutat și munții din loc pentru copilul ei. Zis și făcut. Câțiva ani mai târziu se înființează la Cluj Centrul Educațional Raluca, vice director fiind doamna Adriana Avram. Dupa un an în care Raluca a terminat școala specială, de altfel, ultima treaptă de învațămînt, aceasta nu a mai avut nici o formă de socializare.

La cei 23 de ani, viața Ralucăi parcă se oprise. Timp de trei ani, Centrul Educațional Raluca, a reușit să adune 12 tineri cu sindromul Down, fiecare găsind în acest centru o a doua casă. Această fundație non-profit a făcut mai mult decât să ofere condiții materiale bune. A reușit să ofere unor copii neajutorați speranța la o viață mai bună, la un viitor promițător și bineînțeles un cap de punte către societate. De-a lungul timpului au întâmpinat multe probleme, cele mai multe fiind din cauza sumei limitate de bani, angajatorii de aici practic lucrează pentru câțiva banuți, iar munca pe care o practică este fără de preț. Cu toate astea, niciodată nu au cerșit bani.

Doamna Avram s-a convins de multe ori de existența lui Dumnezeu. A simțit de multe ori că e mult prea greu și a vrut sa dea mâinile jos.

Dacă ar fi să renunț, aș fi avut mult mai mult timp pentru fiica mea, Raluca. Nu s-ar mai plictisi. As ști exact ce să fac, dar ce să le spun zecilor de ochișori care se uită cu speranță la mine? Nu îi pot lăsa!

spunea doamna Avram.

Oamenii care află de centrul educațional Raluca nu rămân indiferenți. Fiecare încearcă să întindă o mână de ajutor, să contribuie cu ceva precum un cadou, o invitație la un eveniment, însa tot ce-și doresc mai mult acești tineri este ca mereu să fie împreună. Visul lor este un centru rezidențial, să aibă o casa a lor, unde să fie multă caldură și bunătate. Tinerii care suferă de sindromul Down nu știu ce înseamnă invidie sau răutate, ei ramân a fi niște tineri cu sufletul pur și inocent. Mai mult de atât, ei sunt artiști. Adoră oamenii, creația, arta. Bucurie mai mare pentru ei nu este decât să evolueze pe o scenă fie ea cât de mică ar fi. Recent au susținut un concert intitulat ,,Flori de speranță” care s-a bucurat de un mare succes. Acești tineri, în frunte cu doamna Avram (mama lor spirituală) repetă zi de zi, ore în șir pentru câteva minute de glorie pe scenă.

Munca este una enormă. Acești copii sunt speciali și au nevoie de multă atenție. Dacă lipsesc două zile, uită tot ce au învățat timp de o lună. Însă nu se lasă bătuți!

spunea doamna Avram.

Din păcate, în România, tinerii ce suferă de sindromul Down sunt marginalizați. Nimeni nu va angaja pe cineva cu un handicap mental fie el cât de mic, dar speranța moare ultima. Din păcate mulți părinți care află de boala copilului lor au o impresie greșită despre viitorul acestora.

Părinții care se află în aceeași situație ca și mine, nu trebuie să facă din asta o tragedie. Acel copil cu nevoi speciale poate fi biletul câștigător de la loteria sufletului, în momentul în care Dumnezeu îți trimite un astfel de dar, cu siguranță îți va trimite foarte multe daruri alese comparativ cu un semen al tău. Tu ca părinte, nu face o tragedie!

Soarta a pus la încercare de multe ori credința doamnei Avram, însă a refuzat cu îndârjire să cedeze. Își tot spunea cum copilul ei este frumos, talentat, deștept și unic. A refuzat să accepte mila altora chiar dacă uneori și inima ei se umplea de milă.

Țin minte o dată când am venit acasă de la lucru și am găsit-o pe Raluca plângând. Am întrebat-o ce se întâmplă, la care ea mi-a răspuns: Mama, vreau și eu un prieten. Eu m-am grăbit să îi spun: Dar tu ai atâția prieteni, toată lumea pe tine te iubește. Ea s-a uitat cu ochii în lacrimi și mi-a zis: Tu nu înțelegi, eu vreau un prieten asa cum are Mihaela. Am înțeles în momentul acela că vrea un iubit, mă doare de fiecare dată sufletul când vorbește despre căsătorie. Eu o sprijin din toată inima, dar e mai complicat.

ne-a mărturisit dna Adriana.

Depinde de noi cum privim lucrurile și ce povață dorim să luăm pe mai departe, așa că nu am ezitat să o întreb pe doamna Avram care este lecția cea mai importantă pe care ea a învățat-o:

Oricât de puțin ai avea, dacă îl dăruiești cu tot sufletul devine o comoara și un izvor nesecat de surse. În urma cu 6 ani am cochetat cu ideea de a deschide un centru care să îi ajute pe cei din jur, chiar dacă aveam atât de puțini bani. Din ultimele rezerve am pornit la acest drum. Dumnezeu ne-a trimis ajutoare și astfel am reușit să răzbatem. Motivația mea este dragostea pentru toți copiii mei. Ea ma ajută să lupt, să zâmbesc și să dăruiesc.

Centrul Educațional Raluca are mereu porțile deschise pentru toți cei care vor să ajute sau să fie ajutați.

– Ana-Maria Bivol Sursa fotografiei: DoR