FITS 2010: Faust, de Silviu Purcărete

Cultură UBB Radio

Printre spectacolele “de patrimoniu” ale ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, se află şi Faust, o reprezentare fascinantă şi uimitoare realizată de Teatrul Naţional Radu Stanca” din Sibiu. Această producţie a avut parte numai de aprecieri pozitive în interiorul şi în afara ţării.

În regia lui Silviu Purcărete, piesa adaptată după Goethe îl prezintă pe Faust, medicul şi profesorul disperat care nu mai găseşte nici un sens în a trăi. Acesta este ispitit să-şi vândă sufletul lui Mefisto, jucat în manieră excepţională de Ofelia Popii, în schimbul puterii magice a diavolului. Astfel, experienţa grotescă începe, iar Faust, împreună cu publicul spectacolului, sunt duşi în infern, în inima dezlănţuirilor satanice.

Exploziv şi tulburător, spectacolul impresionează prin grandoare: sunt implicaţi peste o sută de actori plus un câine, o formaţie care cântă live şi se foloseşte un număr mare de efecte scenice. Printre acestea, trebuie menţionate proiecţiile uriaşe, platformele şi segmentele de scenă mobile, distrugerea unui zid, suspendarea actorilor. Lumina (şi focul), decorul uimitor, costumele şi machiajul joacă şi ele un rol important. Toate acestea şi multe altele alcătuiesc o imagine înfiorătoare care taie respiraţia.

________

Alex Drăgan

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts