Delahoya a împlinit 14 ani

Divertisment Eveniment

Ori clujenii nu mai sunt la fel de petrecăreţi, ori vremea le-a stricat cheful să vină la cea de-a 14-a aniversare a unuia dintre cele mai vechi festivaluri de muzică electronică din ţară.

Aşa se explică faptul că prima zi Delahoya nu a umplut decât jumătate din cortul amenajat pentru petrecere în faţa Polus Center Cluj!. Totuşi, invitaţii nu au fost dezamăgiţi. Publicul s-a bucurat de muzică la fel ca în anii trecuţi, iar distracţia a durat mult după răsărit.

Printre cele mai cunoscute nume care au urcat aseară pe scenă se numără invitatul special Funk D’Void (Scoţia), Sierra Sam (Berlin), Andre Klang (Austria), sibianul Razor Racun, Mihai Popoviciu şi rezidentul clubului Midi, Kid Chriss.

Pe parcursul acestei zile, pasionaţii de muzică electronică au avut ocazia să vadă de aproape ce presupune munca unui dj şi să pună întrebări în legătura cu aparatura şi modalităţile de mixare, în cadrul workshopului din Polus Center.

Muzica electronică a creat, pe lângă un puternic val muzical, propriul gen vestimentar şi frizuri aparte. În această idee, organizatorii au pregătit prezentări de modă şi demonstraţii de hair-styling, realizate de profesionişti în domeniu.

Pentru a doua noapte albă de festival, petrecăreţilor li s-au promis nume precum Paco Osuna (Spania), Pauli Steinbach (Germania) sau Julian (Ungaria).

Preţul unui bilet este de 25 de lei şi 35 de lei după miezul nopţii. Posesorii de Studcard vor putea să îşi achiziţioneze biletul cu 20 de lei.

Chiar dacă Festivalul Delahoya nu se mai ţine în locaţia care l-a consacrat şi totodată l-a botezat, clujenii continuă să vină an de an la unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de muzică electronică din ţară.

___________

Oana Moisil

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

related posts