Creşte numărul de granturi universitare pentru 2012-2013

Cifrele de şcolarizare făcute publice de Ministerul Educaţiei arată că anul universitar 2012-2013 va aduce cu 28.000 mai multe granturi decât se prevedea în proiectul elaborat în mandatul ministrului Cătălin Baba.
Ministerul condus de interimarul Liviu Pop a aprobat pentru învăţământul superior de stat 62.400 de granturi pentru ciclul de studii universitare de licenţă, 35.600 de granturi pentru ciclul de studii universitare de master şi 3.000 de granturi pentru studiile de doctorat. Cifrele sunt cu mult mai mari faţă de proiectul fostului ministru, Cătălin Baba, care prevedea 45.887 granturi de studii pentru ciclul universitar de licenţă, anul I, 25.426 de granturi pentru ciclul universitar de masterat şi 1.504 pentru doctorat.
Noutatea anului 2012-2013 se referă la alocarea de granturi (bani), şi nu locuri, la admiterea în anul I de studii. Pentru anul 2011-2012 au fost alocate 62.850 de locuri pentru studii universitare de licenţă, pentru masterat – 35.600 de locuri, iar pentru doctorat – 3.500.
Pe de altă parte, numărul de locuri în grădiniţe dar şi în clasele V-VIII este acelaşi ca şi anul trecut. Mai multe locuri vor fi aprobate şi pentru învăţământul primar, 925.000 de locuri, faţă de 850.000 în anul şcolar 2011-2012.

În premieră în anul şcolar 2012-2013 va fi introdusă şi clasa pregătitoare.

___________

Oana Alexa

Foto: calificativ.ro

Distribuie articolul!