Copenhaga îşi stinge luminile

Internaţional

Luminile din Copenhaga, capitala în care se desfăşoară  la acest moment summit-ul pentru mediu, vor fi stinse astăzi în intervalul 19.00-20.00 pentru a marca Ora Pământului.

Potrivit World Wide Fund for Nature (WWF) la finalul evenimentului, Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, care s-a dovedit a fi un susţinător al luptei împotriva schimbărilor climatice, va accepta mesajul trimis de milioane de oameni din întreaga lume prin intermediul „People’s Orb” şi îl va transmite liderilor mondiali reuniţi la masa dezbaterilor.

„People’s Orb” este o sferă de argint cu diametrul de 20 cm, care conţine 350 GB de poveşti, voci şi imagini ale oamenilor de pe întreg globul, inclusiv din România, care cer o acţiune fermă din partea liderilor în ceea ce priveşte stoparea schimbărilor climatice. Sfera conţine suficientă memorie pentru a stoca o ultimă poveste, cea care va rezuma concluziile Conferinţei de la Copenhaga.

Sfera „People`s Orb” a fost inaugurată pe 4 decembrie în Australia, continentul cel mai afectat de schimbările climatice şi locul în care s-a sărbătorit pentru prima oară Ora Pământului, în 2007. De atunci, „People’s Orb” a călătorit până la Copenhaga la bordul celebrului tren “Climate Express, fiind purtat pe parcurs de către mai multe personalităţi, precum Directorul Executiv al United Nations Environmental Programme, Clever Moore, primarul oraşului Sydney sau actorul American Bradley Whitfield.

Alina Radulov


leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts