Accident grav de tramvai, în Capitală

Social

Cel puțin 52 de persoane au fost rănite joi dimineața, în accidentul care a avut loc la Pasajul Lujerului din Capitală. În accident au fost implicate patru tramvaie, opt persoane fiind rănite grav.

Accidentul s-a produs în jurul orei 7.25, în Pasajul Lujerului, pe sensul spre Piaţa Presei, și au fost implicate trei tramvaie de pe linia 41, iar un al patrulea a reuşit să oprească la timp, evitând accidentul.

La intrarea în Pasajul Lujerului, vatmanul din cel de-al treilea tramvai a observat înainte cu aproximativ o sută de metri că sunt tramvaie oprite, a frânat, iar apoi s-a izbit puternic de tramvaiul din faţă, care, la rândul lui a intrat în primul tramvai oprit, au declarat martorii. Tot aceştia au precizat că tramvaiul avea vitează la intrarea în pasaj, iar în momentul impactului aproape toți pasagerii au căzut.

“Vatmanii celor trei tramvaie din spate au frânat, dar distanţa era foarte mică şi impactul nu a putut fi evitat”, a precizat Brândușa Raeceanu pentru Mediafax.

Persoanele accidentate au fost transportate cu echipaje de la Ambulanță și SMURD, către Spitalul de Urgenţă Floreasca, Spitalul Elias şi Spitalul Universitar.

Dintre acestea trei sunt în stare mai gravă, o persoană se află la neurochirurgie cu traumatism cranian, una la chirurgie plastică cu plăgi de scalp şi alta la ortopedie cu fractură de gambă, celelalte fiind în investigaţii, a precizat dr. Oprița.

Unele victime vor necesita însă o perioadă mai mare de internare, de până la 14 zile.

Inspecţia Muncii face cercetări în cazul accidentului, fiind considerat accident colectiv de muncă cu victime colaterale, deoarece vatmanii erau în timpul programului şi majoritatea pasagerilor mergeau la locul de muncă. Aceștia vor încerca să vadă care sunt cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul, a declarat pentru Mediafax şeful IM, Nicolae Dantes Bratu.

După producerea accidentului, trei dintre vatmani au fost testaţi cu etilotestul şi s-a stabilit că nu consumaseră alcool. Cu toate acestea, ei vor fi duşi la spital pentru recoltare de probe chiar dacă rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost zero.

Purtătorul de cuvânt al RATB, Daniel Vasile a precizat că acest accident reprezintă probabil cea mai gravă situaţie cu care s-a confruntat ISU Bucureşti în ultimii ani.

_____________________

Mădălina Lavinia Vîtcă

Foto: agerpres.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts