Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi va fi marcată și la Cluj-Napoca printr-o serie de manifestații organizate la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, centrele comerciale Iulius Mall și Polus Center și Casa de Cultură a Studenților.
Evenimentul de la sediul Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” va avea loc astăzi, de la ora 14, și va cuprinde o prezentare referitoare la importanţa acestei zile, un scurt program de poezie şi colinde, o expoziţie cu obiecte realizate de către rezidenţii Centrului de Îngrijire şi Asistenţă şi o expoziţie de desene, acuarele şi caricaturi realizată de Ioan Contraş.
De asemenea, în 7 decembrie, începând cu ora 11:00, la complexul comercial din Gheorgheni se va desfăşura un spectacol artistic de muzică, dans şi teatru realizat de către elevii cu dizabilităţi din cadrul organizaţiilor neguvernamentale şi şcoli speciale. Evenimentele planificate pentru 8 decembrie la Casa de Cultură a Studenţilor vor începe la ora 16 și vor cuprinde un spectacol artistic de muzică, dans şi teatru la care vor participa invitaţi ca Mia Dan, Nicu Pop, Vasile Petruşan sau Voichiţa Groza.
Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, sărbătorită în fiecare an pe 3 decembrie și dedicată deopotrivă copiilor, tinerilor şi adulţilor, îşi propune să sensibilizeze publicul în scopul prevenirii excluziunii şi marginalizării sociale.
Celebrarea acestei zile a fost stabilită ȋn 1992 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite pentru a motiva populaţia să ȋnţeleagă efectele dizabilităţilor şi pentru a combate discrimiarea. Aproximativ 15% din populaţia lumii suferă de un handicap, conform unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
_________________
Ana Giol
Foto: europarl.europa.eu