Raliul de zăpadă Winter Rally Dunlop, urmează să se desfăşoare în weekendul 25 – 26 februarie la Odorheiu-Secuiesc, județul Harghita. Pentru prima dată în România organizatorii au amenajat o probă specială de 4 km pe gheaţa lacului de acumulare Zetea, gheaţă care de altfel măsoară 35 de cm grosime şi este acoperită de un strat gros de zăpadă, monitorizată permanent în funcţie de evoluţia vremii.
Taseul probei speciale Mădăraş cu o lungime de 20 km care se va desfăşura sâmbătă este şi el amenajat cu parapeţi de zăpadă. Până în acest moment, pe lista de înscrieri se află 18 piloţi majoritatea din Ungaria, iar din campionatul intern şi-au anunţat prezenţa Marco Tempestini – Dorin Pulpea, Popa Spartacus secondat de Sebastian Itu copilotul lui Bogdan Marişca.
Duminică 27 februarie se va desfăşura, tot în cadrul raliului, competiţia “Ice Cup”, destinată amatorilor de sport cu motor care deţin un autoturism, motocicletă sau quad şi va avea loc doar pe gheaţa lacului de acumulare Zetea (DJ 138 – 25km de Odorheiu Secuiesc).
Documentaţia tehnică a raliului este disponibilă începând din 26 ianuarie atât în limba română, cât şi în engleză.
Winter Rally autorizat pe gheaţa lacului Zetea
Conform presei locale, Asociaţia Pescarilor şi Vânătorilor Sportivi Târnava s-a opus organizării acestui eveniment pe suprafaţa lacului susţinând că organizatorii nu au autorizaţiile necesare. Gergo Szabo campionul naţional en-titre şi unul din organizatorii raliului a declarat că toate formalităţile şi autorizările de mediu din partea Ministerului Mediului dar şi a Gospodăririi Apelor Harghita au fost făcute iar documentaţia există lucru confirmat în presa locală şi de directorul local al regiei de apă Pal Ferenc.
Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a precizat că pentru acest gen de competiţii precum cel ce se va desfăşura pe lac, este nevoie pe lângă autorizaţiile ce se cer la organizarea unui raliu, şi de autorizaţii de la Ministerul Mediului şi Pădurilor dar şi de la Administraţia Naţională Apele Române. FRAS ne-a confirmat faptul că Winter Rally Dunlop are toate documentele necesare pentru a se desfăşura în legalitate şi în condiţiile de maximă siguranţă pentru participanţi şi public.
Vezi proba Mădăraş:
_____
Cătălin Nunu