Ministrul Marcel Vela a anunţat marţi că a semnat cu Patriarhia Română, un acord de sprijin pentru distribuirea Sfintei Lumini de Paştele ortodox. El a precizat că prescura de Paşte poate fi luată vineri şi sâmbătă din locurile special amenajate în afara bisericilor, iar pe declaraţia obligatorie credincioşii vor trece numele lăcaşului de cult din zona de rezidenţă, conform Agerpres.
Am discutat cu câteva persoane despre acest subiect și iată ce răspunsuri am primit:
Horia, 27 de ani, absolvent al facultății de Istorie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și actual student la Universitatea de Arte Teatrale, e de părere că
„pe lângă faptul că acestă decizie pune în pericol tot progresul făcut pentru combaterea pandemiei și ne demonstrează încă o dată influența BOR în statul român, acestă măsură este și foarte discriminatorie.”
Ovidiu are 20 de ani și este student la FSPAC din cadrul UBB Cluj-Napoca. El consideră că
„decizia pe care ministrul de Interne, Marcel Vela, a luat-o în urmă cu o zi, este dovada vie a faptului că restricțiile nu se aplică decât anumitor oameni, dar și dovada lipsei acute de comunicare între mai marii statului. O astfel de hotărâre nu poate fi interpretată decât ca o „mituire” a poporului român, majoritar ortodox. Cum politica din ultimii ani a reușit să convingă oamenii să voteze într-un anume fel în schimbul kilogramelor de făină și ulei, tot așa se va întâmpla și în cazul alegerilor viitoare, oamenii fiind mulțumiți de faptul că se vor putea „bucura” de clasicele ritualuri Pascale. Catolicii au ales să își aprindă lumânările acasă și să întărească flacăra prin rugăciune. Învierea nu stă în simboluri sau practici, ci în credință”.
Ionuț are 19 de ani și este student la FSPAC din cadrul UBB Cluj-Napoca. El ne spune că
“știm cu toții ce se întâmplă când se împarte Aghiazma de Boboteaza și vedem cu toții la televizor că există cozi infernale, oamenii se îmbulzesc și se împing! Sperăm ca acum, când vor merge să ia Sfintele Paști, să nu se întâmple acest lucru”.
Doamna Victoria este o educatoate în vârstă de 55 de ani. Ea crede că este o inițiativă bună pentru creștinii ortodocși.
„Distribuirea prescurii de Paște se va face exact ca și cumpărăturile la magazin. Nu suntem cu nimic mai expuși în acest caz”.
Doamna Raluca este profesoară și are 43 de ani. Aceasta mi-a spus că
„privind ideea de discriminare, sunt multe criterii care diferențiază catolicismul de ortodoxie. Discriminarea nu-și are justificarea. Cât despre potențialul pericol pot spune că de vreme ce există acele declarații care motivează deplasări, toate aceste deplasări presupun riscuri (voluntariat, distributie alimente, cumpărături), cine se responsabilizează pe acele trasee și la destinație, la fel procedează și la ridicarea Paștilor”.
După cum am observat, oameni de diferite vârste și din diverse doamenii de activitate, au opinii împărțite despre acest subiect, ceea ce ne arată încă odată că fiecare privește situațiile prin prisma propriilor valori și standarde. Personal, cred că cetățenii sunt singurii care pot avea grijă de propria sănătate și a celor din jur printr-o atitudine civilizată care respectă normele de protecție împotriva virusului.
Sursa: Pixabay
Octavia Cozma